Edificiul principal al șantierului Catedralei Naționale. Foto credit: Iulian Dumitrașcu / Basilica.ro
Lucrările pe şantierul Catedralei Naţionale continuă în această perioadă la subsolurile adiacente, tencuiala decorativă, placările cu piatră şi pictura în mozaic.
Inginerul Vlad Florin Popescu a prezentat pentru Basilica.ro stadiul lucrărilor efectuate în prezent.
„Lucrările la subsolurile adiacente din jurul catedralei, nord, sud şi est, sunt finalizate în proporţie de 99%. Mai sunt elemente decorative de turnat şi unele completări la scările de acces”.
Imagine cu unul dintre subsolurile adiacente din jurul Catedralei Naţionale. Foto credit: Iulian Dumitrașcu / Basilica.ro
„Sus în catedrală lucrăm la placările cu piatră la turlele 3, 5 şi 6 şi la turla Pantocrator. De asemenea, se efectuează lucrări de tencuială la turlele 1, 2 şi clopotniţă”.
Turlă placată cu piatră de Vratza. Foto credit: Iulian Dumitraşcu / Basilica.ro
„La interior lucrăm la mozaic. S-a finalizat conca altarului şi acum se merge pe peretele altarului în jos cu celelalte icoane”, a spus Vlad Florin Popescu.
Pictura în mozaic de pe peretele Altarului. Foto credit: Iulian Dumitraşcu / Basilica.ro
Potrivit inginerului, în perioada următoare se intenţionează:
- Demararea completării tencuielii şi vopsitoriei la grinzile de la partea superioară din interiorul turlei clopotniţă.
- Lucrări de finisaje peste tencuială, respectiv, tinciul şi vopseaua decorativă şi peste elementele prefabricate.
Lucrările la tencuială vor fi intensificate pentru că „intenţionăm să închidem catedrala pe partea exterioară, să o protejăm de sus în jos”, a specificat Inginerul Vlad Florin Popescu.
Sursă: Basilica.ro