Icoana Nașterii Domnului din Catedrala Națională
De Ziua Națională ne amintim de un simbol identitar al României: Catedrala Națională. Inaugurată în Anul Centenar al Marii Uniri, ea reprezintă o împlinire a jertfei eroilor. Prima liturghie oficiată pe șantierul ei a avut loc odată cu Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la București, ceea ce o transformă atât în simbol al continuității românești, cât și al deschiderii către universalitate.
Rememorăm câteva date, fapte și citate importante din istoria sfântului locaș-simbol național.
1881. Mihai Eminescu a fost primul care a lansat ideea unui astfel de edificiu. El scria în ziarul Timpul: „Noi înşine, în marea capitală a României, … nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost întotdeauna capitală”.
1884. Regele Carol I a inițiat un proiect de lege pentru construirea unei Catedrale ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam românesc.
1891. Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a făcut parte din comisia de organizare a concursului internaţional pentru proiectarea Catedralei din Bucureşti.
„Catedrala din Bucureşti este catedrala ţării, monumentul naţional cel mai important, căci el simbolizează în gradul cel mai înalt credinţa nestrămutată a poporului român în religia creştin-ortodoxă. El trebuie să fie conceput cu multă inimă şi dragoste pentru credinţă şi ţară”, spunea Mitropolitul Pimen.
1920. La sugestia Mitropolitului Primat Miron Cristea, de Ziua Națională, 10 mai, Regele Ferdinand a îndreptat un apel către Sfântul Sinod, cerând binecuvântare pentru înălţarea acestei sfinte biserici.
„Noi şi poporul român am avut fericirea a conduce ţara la înfăptuirea visului de aur al strămoşilor: Unirea românilor într-un singur stat naţional. Deci şi sfânta biserică, care dorim a se înălţa întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l-am atins, şi opera tuturor românilor, ca un simbol al unităţii de neam şi de credinţă”, a scris Regele Ferdinand I Întregitorul.
Sfântul Sinod s-a întrunit în şedinţă solemnă, în catedrala mitropolitană, la sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii şi, în prezenţa reprezentanţilor clerului şi credincioşilor, ai Guvernului, Primăriei Capitalei şi Casei Bisericii, a luat cunoştinţă de conţinutul scrisorii regale.
„Catedrala Neamului să dovedească, şi prin concursul personal al fiecăruia, că este simbolul văzut al unităţii noastre de lege şi de credinţă, de care să ne lege şi amintirea plăcută că am contribuit cu tot ce am putut la înălţarea ei”, a spus atunci Mitropolitul Primat Miron Cristea.
Astfel, de la bun început, Catedrala Mântuirii Neamului, sau Catedrala Națională, a fost gândită ca fiind strâns legată de cultul eroilor, care simbolul jertfelor româneşti şi al legăturii cu trecutul nostru istoric.
De altfel, în același an, 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca pomenirea eroilor neamului românesc să se facă de praznicul Înălţării Domnului – astăzi, unul din hramurile Catedralei Naționale.
Părintele Patriarh Daniel a spus adesea despre Catedrala Naţională că are „valoare de simbol”, fiind dedicată „comemorării eroilor poporului român din toate timpurile”: „Este simbol al recunoștinței pentru mântuirea sau izbăvirea românilor de mari și multe primejdii și necazuri”.
La sfințire, în piciorul Sfintei Mese a fost introdusă o listă cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți, ceea ce face din Catedrala Națională cel mai mare monument al eroilor din România.
Odată cu lista eroilor, în Sf. Masă din altar au fost introduse și fragmente din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Mucenicilor de la Niculițel – cei din urmă printre cei mai vechi martiri cunoscuți pe pământ românesc.
Edificiul Catedralei, prin amplasamentul lui, este și un simbol al martiriului și prigonirii Bisericii în timpul comunismului, dar și al victoriei Bisericii, a Mântuitorului Iisus Hristos, asupra ateismului comunist.
Cinci biserici au fost demolate sau translate de comuniști pe Dealul Spirii, pentru a face loc proiectului ceaușist Casa Poporului: „Alba Postăvari”, „Spira Veche”, „Izvorul Tămăduirii”, „Schitul Maicilor” şi „Mihai Vodă”.
Catedrala Națională este legătura românilor cu trecutul și, prin aceasta, afirmarea identității lor. Totodată, ea este și o privire spre viitor, un testament pentru generațiile viitoare.
Prima liturghie a fost oficiată pe șantierul Catedralei în 4 septembrie 2016, cu prilejul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la București. A fost ca un testament, o transmitere a ștafetei în timp, dar și ca o afirmare a deschiderii Ortodoxiei românești către universal.
1924. „La Catedrala Sf. Petru din Roma au muncit zidari, pietrari și fel de fel de alți meșteri și maeștri peste două sute de ani”, scria Ioan Slavici în revista Arhitectura. „Minune prea de tot mare n-ar fi dac-ar trebui să treacă fie măcar și numai o sută de ani pentru ca să se poată începe zidirea unei catedrale la București.”
2018. După mai puțin de o sută de ani, Catedrala Națională nu numai că a fost începută, dar a fost și sfințită. Iar aceasta s-a petrecut, în mod simbolic, în Anul Centenar al Marii Uniri. Sfințirea a fost oficiată în 25 noiembrie de Părintele Patriarh Daniel împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu – încă o afirmare a deschiderii Ortodoxiei românești către universalitate.
Sursă documentară: Nicolae Șt. Noica, Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal, Editura Basilica, București, 2010
