Voluntarii Catedralei Naționale. Foto credit: Basilica.ro
Încă de la începutul stării de urgență, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale s-au implicat în toate activitățile de ajutorare a persoanelor afectate de epidemie. Aflați în strânsă colaborare cu autoritățile statului și cu Sectorul social al Patriarhiei Române, voluntarii desfășoară următoarele activități:
- oferă sprijin la cumpărături persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu și celor aflați în situații excepționale – vârstnici, imobilizați, cu afecțiuni cronice, familii monoparentale etc.
- distribuie hrană oamenilor străzii aflați în adăposturile Primăriei Municipiului Bucuești;
- prezintă beneficiarilor cantinelor sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor regulile elementare de igienă care să-i ferească de infestare cu Covid-19.
Liliana Munteanu, unul dintre voluntarii paraclisului, s-a arătat încântată de condițiile regăsite la Adăpostul de noapte Odesa unde se află 64 de oameni ai străzii. Acțiunile de voluntariat i-au adus o mare satisfacție sufletească, spune ea. „Am simțit că pot să aduc, într-o oarecare măsură, un pic de odihna unor suflete chinuite și un pic departe de tihna unei case și a unui loc sigur unde să își plece capul. 64 de paturi, 64 de suflete, 64 pijamale, doar o echipa de angajați și patru voluntari pe seara. Zilnic. Punct și de la capăt!”. Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor, a precizat că echipa „se concentrează în această perioadă pe desfăşurarea de activităţi de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, mai ales vârstnici, persoane cu dizabilitati, familii monoparentale şi oricine ne cere ajutorul” „Avem foarte mulți voluntari care se deplasează zilnic în toate sectoarele Bucureștiului și în județul Ilfov pentru a desfășura aceste activități. Au fost situații în care am oferit sprijin chiar și personalului medical aflat în prima linie de lupta împotriva acestei epidemii și nu vom ezită să facem acest lucru în continuare. A-ți ajută aproapele în momentele cele mai grele – această este porunca: Iubește pe aproapele tău că pe ține însuți”, a declarat Dănuţ Prună. „Va mărturisesc că sunt printre noi mulți voluntari care atât de multă dragoste de Dumnezeu au, încât uită chiar și de ei înșiși atunci când merg să îi ajute pe cei mai necăjiți. Nu am fi putut să facem toate aceste lucruri fără ajutorul Maicii Domnului”.
Sursă: Basilica.ro