Stadiul lucrărilor la Catedrala Națională. Foto credit: Ziarul Lumina
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au continuat în ritm susţinut şi pe perioada verii, avansând atât la interior, cât şi la exterior. Se lucrează la pictura în tehnica mozaic a Altarului, la finisaje, tencuieli şi placări cu piatră, respectiv la învelitorile de tablă la porticele şi cupoletele care delimitează spaţiul liturgic exterior.
În momentul de faţă, lucrările pe şantierul Catedralei Naţionale avansează pe trei fronturi. În primul rând, la interior a continuat pictarea în tehnica mozaic pe partea din spatele catapetesmei, unde vor fi zugrăvite scene specifice, precum „Cina cea de Taină”, „Cina din Emaus” sau „Spălarea picioarelor ucenicilor”, dar şi chipuri ale unor sfinţi români sau care au sfinte moaşte pe teritoriul ţării noastre.
La mijlocul acestei luni, au fost montate cadrele metalice pentru Sfânta Cruce şi moleniile de pe catapeteasmă, care urmează să fie, de asemenea, împodobite cu pictură în tehnica mozaic. Pictorul Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură în tehnica mozaic de la Catedrala Naţională, ne-a transmis că se estimează ca întregul Altar, inclusiv Crucea de pe catapeteasmă şi moleniile să fie finalizate la începutul lunii octombrie. După terminarea acestei zone, vor demara lucrările la absida de miazăzi, unde vor fi zugrăvite scena Naşterii Domnului, precum şi alte scene din viaţa pământească şi activitatea Mântuitorului.
După finalizarea picturii Altarului, schela din interiorul acestuia va fi demontată şi poziţionată pe soleea din faţa catapetesmei, la cota 0.00 m.
La exteriorul Catedralei au continuat lucrările de tencuire şi placare cu piatră. În această perioadă se montează ancadramentele la ferestrele de pe faţada sudică şi se plachează cu elemente din piatră pereţii de beton care leagă turla-clopotniţă de cele două turle secundare adiacente. Totodată, au loc lucrări de finisare la prefabricatele şi medalioanele de la baza turlei „Pantocrator~, executându-se tencuieli exterioare la aceeaşi turlă, precum şi la turlele secundare de pe laturile de vest şi de sud ale Catedralei. Concomitent, se montează capitelurile de piatră la stâlpii pridvorului din partea de apus a sfântului lăcaş, ne-a transmis inginerul Petre Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești.
De asemenea, au continuat lucrările de aplicare a învelitorilor de tablă la porticele şi cupoletele care delimitează spaţiul liturgic exterior, anume esplanada din partea vestică a Catedralei. Până la sfârşitul acestui an se intenţionează finalizarea tencuielilor la turla principală până la cota +65.00 m, respectiv la faţadele de vest şi de sud, fără zona absidei şi a Sfântului Altar.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.