Emisiunea „Realitatea spirituală în Paraclisul Catedralei. Foto credit: Realitatea Spirituală
Emisiunea „Realitatea spirituală” prezintă modul în care sunt ajutate la Paraclisul Catedralei Naționale persoanele bolnave de cancer. Invitații juranlistului George Grigoriu au fost Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru și Cătălina Lițu, coordonatorul proiectului „Bucuria vindecării”.
Părintele Ciprian Grădinaru spune că întâlnește până la zece cazuri de cancer pe zi în scaunul de spovedanie la Paraclisul Catedralei Naționale și „omului nu este suficient să-i dai sfaturi, trebuie să-l și ajuți”.
În cei zece ani de când există paraclisul, sute de mii de oameni i-au trecut pragul. „Paraclisul este o biserică ce a stat mai mult cu ușile deschise decât închise”, a subliniat părintele Ciprian la „Realitatea spirituală”, duminică, 18 aprilie.
„Ca duhovnic, ascultându-i, am întâmpinat tot ce înseamnă bucurii sau traume din universul uman. Acesta a fost începutul tuturor acțiunilor social-filantropice pe care le desfășurăm”.
De aici a pornit și Campania „Bucuria vindecării” care, în doar un an de zile, a venit în sprijinul a 200 de persoane. Cătălina Nițu i-a propus acest proiectul duhovnicului ei, părintele Ciprian, după ce ea însăși a trecut prin cancer. Sunt implicați medici oncologi, psihoterapeuți, specialiști în nutriție și duhovnici.
Părintele arhimandrit consideră „Bucuria vindecării” o încununare a tuturor tuturor celorlalte proiecte.
„Nu este un proiect de mare anvergură, dar este un proiect nobil și sensibil. Este un proiect care se implică cel mai profund în suferința și în sufletul omului și are o destinație cu totul aparte”.
„Ca nicio altă boală, cancerul aduce în suflet o traumă, frica, psihoza bolii, obsesia bolii. Chiar dacă te-ai vindecat de cancer, frica de boală rămâne în subconștient. Acest proiect, ‹Bucuria vindecării›, nu face altceva decât o continuare a ceea ce a făcut spitalul. Prin ‹Bucuria vindecării› s-a continuat și vindecarea sufletească. Pentru că chiar dacă clinic sau patologic pacientul s-a vindecat, prin acest proiect îl ajutăm să-și recapete bucuria sufletească, bucuria reintegrării sociale și familiale, bucuria revenirii la normalitate”.
Din calitatea de duhovnic, Arhim. Ciprian creează puntea dintre suferința omului și actul medical, a sesizat jurnalistul George Grigoriu.
„Căutăm după inspirație și după cum ne luminează Maica Domnului să-i ajutăm și să ne implicăm. Apelăm la medici, care fac și ei parte din Biserica lui Hristos”, a spus duhovnicul, subliniind că marea majoritate a doctorilor sunt oameni credincioși care încep actul medical cu o rugăciune în gând.
Boala ca binecuvântare
Cătălina Nițu a subliniat că unul dintre cele mai dificile momente pentru pacienți este cel al primirii diagnosticului și că este important ca oamenii să primească boala ca pe o binecuvântare. Părintele Ciprian a lămurit acest lucru:
„Normal că boala aduce suferință, traumă, dezechilibru, pe mulți îi scoate din uzul vieții, la mulți le împuținează credința, la foarte mulți le întărește credința”, a explicat Arhim. Ciprian.
„Dumnezeu îngăduie în atotștiința și pedagogia Lui la fiecare ce îi este de folos spre mântuire. De multe ori suferința îl apropie pe om de Dumnezeu mult mai profund. Ascultându-i pe cei care sunt bolnavi, oncologic, dar nu numai, am văzut că devin mult mai sensibili, mai umani, mult mai profunzi, mult mai apropiați de Dumnezeu și mult mai apropiați de ei înșiși. De multe ori vâltoarea vieții ne face să ne pierdem pe noi, să ne împrăștiem în lucruri lumești, să ne detașăm de ce este esențial”.
„Dumnezeu are forme de mântuire pentru fiecare. Boala nu trebuie primită ca o pedeapsă de la Dumnezeu, ci, din contră, ca o binecuvântare. Tot ce ni se întâmplă este cu voia și știrea Lui”, a încurajat părintele arhimandrit.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.