Icoana Iisus Hristos Pantocrator de la Catedrala Națională. Foto credit: Basilica.ro
Cea mai înaltă turlă a construcției Catedralei Naționale, care poartă și numele icoanei Pantocrator ce îi înveșmântează bolta, este locul numit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel „turnul de rugăciune”. Privită din exterior, această turlă pare să aibă o statură care urcă râvnitor spre înălțimea cerului pentru a duce rugile cât mai aproape de scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În registrul unde se estimează că din luna septembrie își vor muta instrumentele de lucru specialiștii în arta mozaicului, la cota de aproximativ 110 m înălțime, s-a trasat în preajma hramului principal al catedralei conturul chipului Mântuitorului Hristos.
Reprezentarea icoanei Pantocrator de la Catedrala Națională este unică în lumea creștină, dar rămâne o operă de inspirație în conformitate cu tradiția și canoanele iconografice bizantine. Aceasta este cea mai mare și complexă icoană tip portret din întreaga iconografie a spațiului românesc.
Caracterul monumental al icoanei este conferit de desfășurarea amplă a chipului Mântuitorului, care se întinde pe o suprafață de 12 metri liniari diametru și 75 de metri circumferință, impresionând prin colosalitate.
Amplasarea în cea mai înaltă zonă a catedralei arată nu doar caracterul de Pantocrator, tradus prin „Atotțiitor”, ci și cel de Dumnezeu și Om adevărat care îmbrățișează întreaga zidire și care constituie, așa cum arată scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul, „începutul, mijlocul și sfârșitul creației” în lumina iubirii trinitare. Fundamentul pe care se așază această premisă se regăsește atât în Prologul Evangheliei după Ioan („La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”), cât și în Simbolul credinţei („Cred […] într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. […] Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”).
Regăsim o vastă argumentare complementară în cuprinsul psalmilor, care exprimă prin profunzimea conținutului natura cerească a orânduirii Bisericii ca „lăcaș al lui Dumnezeu pe pământ”, precum și o explicație a situării icoanei Hristos Pantocrator în cel mai înalt punct al construcției bisericești, care caută să exprime în mod simbolic înălțimea cerească, locul unde Domnul locuiește (Psalmii 118, 89; 138, 8; 143, 5) și de unde privește spre creația Sa (Psalmul 13, 2). Pornind de aici, cuvintele Patriarhului României argumentează în mod desăvârșit scopul și semnificația icoanei ca element strâns legat de cer, explicând rolul acesteia ca fiind o „fereastră spre cer, nu un zid despărțitor” între Dumnezeu și creație. Ca atare, reprezentarea Pantocrator rămâne cea mai cuprinzătoare și mai străvezie fereastră spre Însuși Mântuitorul Hristos, prin El și înspre El.
Icoana Pantocrator nu este o reprezentare aleasă la întâmplare în programul iconografic specific lăcașurilor de cult ale Bisericii Ortodoxe, ci este o zugrăvire a cuvintelor psalmistului, care pune în lumină atributele pe care Mântuitorul și Dreptul Judecător le are. Cuvintele profetice „Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat” (Psalmul 84, 11) se desăvârșesc în chipul Mântuitorului redat în lumina icoanei Pantocrator. De asemenea, o explicație ce descoperă natura raționamentului pentru care icoana Pantocrator sălășluiește pe firmamentul Bisericii este oferită de Părintele Patriarh Daniel prin cuvintele: „Icoana reamintește că fața lui Hristos rămâne mereu îndreptată spre lume, deși ea nu este văzută de ochii trupești”.
Prin amploarea lăcașului bisericesc, iconografia, ca o Evanghelie în imagini, cheamă și îndeamnă ochii trupului și ai sufletului la ridicare spre cer prin cuvintele: „Sus să avem inimile”, rostite în cadrul dimensiunii liturgice. Astfel, cerul ia forma unei destinații finale, rămânând și menirea pentru care omenirea a fost chemată la viață și spre care este invitată să călătorească.
Părintele Dumitru Stăniloae ne așază înainte o explicație profundă pentru a înțelege traseul pe care mișcarea creației umane trebuie să o aibă: „Aceasta înseamnă că Dumnezeu Cel etern Se așază într-o legătură cu lumea temporară și rămâne în legătură cu ea; deci, că starea de devenire sau starea temporală în care e pusă creația prin «începutul» ce i se dă rămâne în legătură cu eternitatea”, după cum mărturisesc înseși cuvintele Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică” (Ioan 6, 47).
În acest sens se poate considera că un exemplu al desăvârșirii pe care Hristos Mântuitorul L-a pus în fața neamului omenesc, chiar în chip văzut, spre a rămâne o mărturie incontestabilă, este Înălțarea la cer, ca o încheiere a misiunii materiale văzute, de pe pământ, și revenirea de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl Ziditorul (Psalmul 118, 89). Prin Înălțare, Fiul relevă în mod fizic axa traseului pe care umanitatea trebuie să o parcurgă, având înainte cerul drept centru al tuturor celor văzute și nevăzute.
O paradigmă în ce privește desăvârșirea ctitoriilor bisericești ortodoxe în ţara noastră poate fi considerată și zidirea Catedralei Naționale, nu întâmplător cu hramul Înălțării Domnului, o temă care leagă firea umanității de cer și care caută în permanență să-i reamintească de caracterul său etern, chemând în chip simbolic și morfologic la ridicarea sufletelor românilor şi a fibrei naționale a poporului care, supus veacuri la rând vitregiilor, și-a pus sufletul în slujba țării și a credinței ortodoxe strămoșești, precum Tatăl Și-a pus Fiul spre slujire pentru răscumpărarea lumii.
În această cheie înțelegem că temelia Catedralei Naționale constituie nu doar zidirea care îmbracă strălucit chipul unui ideal ori al unui omagiu adus eroilor români, ci și o chemare la înălțare spre veșnicie a sufletului neamului românesc.
Pe șantierul unde vor începe lucrările icoanei, echipa de pictori a realizat recent o serie de măsurători tehnice la calota turlei, care vor servi în procesul de montare a icoanei la o încadrare cât mai fidelă în spațiul prevăzut pentru amplasare. Astfel, schița ce definește chipul Mântuitorului pe peretele gri al catedralei are caracter temporar, un rol strict tehnic în efectuarea măsurătorilor specifice pentru centrarea în spațiu a icoanei ce urmează a fi realizată din mozaic.
În paralel, în atelierul de mozaic al familiei Codrescu, pictorii au segmentat planșele care servesc drept suport în realizarea icoanei Pantocrator, urmând să înceapă cât mai curând să lucreze la aceasta.
