Conceptul Catedralei

Conceptul Catedralei

Catedrala Națională

Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe „Dealul Arsenalului”. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126,10 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de 120 metri.

Arie construită la sol

13.668,55 mp

Arie desfășurată construită

55.754,55 mp

Volum construcție

478.857 mc

Înălțime maximă

120 m

Catedrala Națională

Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe „Dealul Arsenalului”. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126,10 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de 120 metri.

Arie construită la sol

13.668,55 mp

Arie desfășurată construită

55.754,55 mp

Volum construcție

478.857 mc

Înălțime maximă

120 m

Catedrala Națională

Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe „Dealul Arsenalului”. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126,10 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de 120 metri.

Arie construită la sol

13.668,55 mp

Arie desfășurată construită

55.754,55 mp

Volum construcție

478.857 mc

Înălțime maximă

120 m

Clădirile apostolice
„Sfântul Ioan” și „Sfântul Pavel”

Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.

Arie construită

3.510,60 mp

Arie desfășurată

18.325,70 mp

2. Casa „Sfântul Apostol Ioan”

Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.

Arie construită

3.510,60 mp

Arie desfășurată

18.325,70 mp

2. Casa „Sfântul Apostol Ioan”

Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.

Arie construită

3.510,60 mp

Arie desfășurată

18.325,70 mp

Porticuri Nord și Sud

Porticurile Nord și Sud sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează conturul Sfântului Altar de vară al Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

5.159,20 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

28.712 mc

Porticuri Nord și Sud

Porticurile Nord și Sud sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează conturul Sfântului Altar de vară al Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

5.159,20 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

28.712 mc

Porticuri Nord și Sud

Porticurile Nord și Sud sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează conturul Sfântului Altar de vară al Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

5.159,20 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

28.712 mc

Porticuri Nord-Vest și Sud-Vest

Porticurile Nord-Vest și Sud-Vest sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează intrarea principală în incinta ansamblului Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

2.079,60 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

15.285,60 mc

Porticuri Nord-Vest și Sud-Vest

Porticurile Nord-Vest și Sud-Vest sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează intrarea principală în incinta ansamblului Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

2.079,60 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

15.285,60 mc

Porticuri Nord-Vest și Sud-Vest

Porticurile Nord-Vest și Sud-Vest sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane, menite să delimiteze spațiul liturgic exterior. Aceste clădiri marchează intrarea principală în incinta ansamblului Catedralei Naționale.

ARIE CONSTRUITĂ

2.079,60 mp

VOLUM CONSTRUCȚII

15.285,60 mc

Esplanada și peștera citadină „Sfântul Apostol Andrei”

Esplanada reprezintă suprafața netedă, deschisă din fața Catedralei Naționale. „Peștera Sfântului Andrei” este spațiul de sub esplanadă, de dimensiuni mai mari decât amprenta Catedralei, dedicat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.

Capacitatea spațiului liturgic exterior

23.200 persoane

Capacitatea spațiului subteran

6.900 persoane

Arie desfășurată

11.600 mp

VOLUM TOTAL SUBTERAN

87.505,67 mc

Esplanada și peștera citadină „Sfântul Apostol Andrei”

Esplanada reprezintă suprafața netedă, deschisă din fața Catedralei Naționale. „Peștera Sfântului Andrei” este spațiul de sub esplanadă, de dimensiuni mai mari decât amprenta Catedralei, dedicat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.

Capacitatea spațiului liturgic exterior

23.200 persoane

Capacitatea spațiului subteran

6.900 persoane

Arie desfășurată

11.600 mp

VOLUM TOTAL SUBTERAN

87.505,67 mc

Esplanada și peștera citadină „Sfântul Apostol Andrei”

Esplanada reprezintă suprafața netedă, deschisă din fața Catedralei Naționale. „Peștera Sfântului Andrei” este spațiul de sub esplanadă, de dimensiuni mai mari decât amprenta Catedralei, dedicat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.

Capacitatea spațiului liturgic exterior

23.200 persoane

Capacitatea spațiului subteran

6.900 persoane

Arie desfășurată

11.600 mp

VOLUM TOTAL SUBTERAN

87.505,67 mc

Despre Catedrala Națională

Catedrala Mântuirii Neamului semnifică biserica ridicată în semn de recunoștință pentru eliberarea (mântuirea) neamului românesc de sub stăpânirea străină şi dobândirea independenței statale.

Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare. Mântuirea în expresia Catedrala Mântuirii Neamului nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă, este explicația redată în cuvântul Părintelui Patriarh Daniel.

Catedrala Mântuirii Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale. Realizarea acestui proiect reprezintă expresia fizică a Independenței de stat și a Unirii, de aceea Catedrala Mântuirii Neamului este numită și Catedrala Națională a României.

DATE GENERALE

    • Denumirea: CATEDRALA NAȚIONALĂ sau CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI [1]
    • Amplasament – Calea 13 Septembrie, nr. 4-60, Sector 5, Bucureşti
    • Categoria de importanță – A (construcții de importanță națională)
    • Clasa de importanță – II
    • Gradul de rezistență la foc – conform P118/1999

DATE TEHNICE DESPRE AMPLASAMENTUL CATEDRALEI

Amplasament

Imobilul se află situat în Municipiul Bucureşti, Sector 5, Calea 13 Septembrie, nr. 4-60. Conform Planului Urbanistic General Bucureşti, terenul intravilan este situat în zona CA1, subzonă centrală cu clădiri de înălțime medie și mare în regim de construire continuu sau discontinuu.

Condiții de urbanism

Regimul de înălţime: S+D+P cu înălțimea totală de 120 m până la baza crucii de pe turla principală – Pantocrator [2]

Situația ocupărilor definitive de teren:
  • Suprafaţa totală a terenului: 110.000 mp
  • Procentul de ocupare a terenului: P.O.T.  =  18,92%
  • Coeficientul de utilizare a terenului: C.U.T.  total =  0,907

Vecinătăți:

  • Nord – Palatul Parlamentului
  • Sud  – Calea 13 Septembrie
  • Est   – Palatul Parlamentului
  • Vest – Str. Izvor

Descrierea amplasamentului:

Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) este amplasată pe un teren situat pe Dealul Arsenalului, la intersecţia dintre strada Calea 13 Septembrie şi strada Izvor.

Terenul cu o suprafaţă de 110.000 mp are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu latura lungă pe direcţia est-vest paralelă cu strada Calea 13 Septembrie.

În zona amplasamentului se află mai multe construcţii monumentale care reprezintă importante instituţii ale statului, respectiv Palatul Parlamentului, Academia Română (Institute de cercetare) și Ministerul Apărării Naţionale, de asemenea Hotelul Marriott şi o serie de blocuri de locuit desfăşurate de-a lungul străzii Calea 13 Septembrie. În acest context urban, viitoarea Catedrală poate fi privită ca un ax vertical sau un pol unificator pentru toate aceste clădiri situate astfel într-un ansamblu urbanistic unitar și reprezentativ.

Justificarea amplasamentului

Acest amplasament final, pe Dealul Arsenalului, în spatele Palatului Parlamentului, a fost recomandat de municipalitate după ce alte trei locaţii au fost propuse, în etape diferite (Piaţa Unirii  – 1999, Piaţa Alba-Iulia – 2001 şi Parcul Carol – 2004). Din lipsă de alternativă, Patriarhia Română a acceptat, totuşi,  în anul 2005, acest amplasament, deşi el oferă Catedralei o vizibilitate redusă, din cauza imensităţii clădirii Parlamentului. De ce Patriarhia a acceptat în cele din urmă acest amplasament? Deoarece a considerat acceptarea locaţiei ca pe o reparaţie morală sau „o lumină de Înviere” pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei (Alba Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Alte considerente au mai fost:

  • Amplasamentul este situat pe un deal, conform tradiţiei creştine de-a construi lăcaşuri de cult pe coline, spre a chema pe oameni la elevaţie spirituală sau la urcuş interior pentru a întâlni pe Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii (Pantocratorul);
  • Orientarea est-vest a terenului de amplasament permite situarea Catedralei cu Altarul spre răsărit (est) conform cerinţelor liturgice tradiţionale;
  • Prezenţa în zonă a unor instituţii importante ca Parlamentul României, Ministerul Apărării Naţionale şi Academia Română (Institute de cercetare) cheamă la dialog şi cooperare multiplă pentru binele societăţii româneşti. În acest sens, hramurile Catedralei, Înălţarea Domnului care este și Ziua eroilor români, precum şi Sfântul Andrei, Apostolul românilor şi Ocrotitorul României, au semnificaţii multiple.

Prin urmare, Catedrala nouă, amplasată pe fostul Deal al Arsenalului şi în apropierea Ministerului Apărării Naţionale, este prin excelenţă Catedrala eroilor români din toate timpurile, care s-au jertfit pentru apărarea poporului român şi pentru organizarea lui într-un stat independent – România.

CARACTERISTICI TEHNICE ALE CATEDRALEI NAȚIONALE

  • Lungimea = 120 m
  • Lățimea (la abside) =  67,70 m
  • Înălţimea = 120 m
  • Aria construită la sol totală = 13.668,5 mp
  • Aria desfăşurată construită totală = 55.745,55 mp
  • Aria utilă totală = 36.897,96 mp
  • Spaţiul principal de la cota +0,00 (pronaos şi naos) permite accesul a cca. 5.000 de persoane în picioare sau amplasarea a 3.400 de scaune pentru participanții la slujbe.
  • Suprafața totală a iconografiei din mozaic din spațiul liturgic principal este de cca. 17.800 mp.

Construcţia Catedralei este alcătuită din două componente principale, prima fiind partea văzută a Catedralei, formată din nivelele superioare situate peste cota ±0,00 şi a doua fiind partea nevăzută, formată din nivelele inferioare situate sub cota ±0,00.

Clădirea Catedralei situată peste cota +0,00 m se desfăşoară pe o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Aici se află principalele spaţii liturgice, dispuse succesiv, în conformitate cu cerinţele liturgice ortodoxe: accesul principal pe latura de vest prin intermediul unui pridvor cu arcade, apoi exonartexul, pronaosul, naosul și altarul situat în partea de răsărit. Pe laturile de nord și sud ale naosului sunt amplasate două abside laterale, iar peste naos se înalță turla principală (Pantocratorul). Pe latura vestică, deasupra exonartexului se află amplasat spaţiul rezervat corului, iar deasupra acestui spaţiu se ridică turla clopotniță. La nivelele superioare ale pronaosului şi naosului sunt dispuse galerii (balcoane) laterale interioare, precum și un circuit interior în jurul bazei turlei principale la cota +56,00 m şi unul exterior la cota +91,00 m în jurul cupolei turlei principale – Belvedere spre a privi orașul (ca la multe alte catedrale europene). Circulația verticală se va realiza pe scări și prin 8 ascensoare (lifturi) care asigură accesul la toate nivelele inferioare şi superioare ale Catedralei, mai ales pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități.

La nivelele inferioare ale Catedralei (sub cota +0,00) sunt prevăzute: un paraclispentru program liturgic de mănăstire în fiecare zi, Muzeul Creștinismului românesc, spaţii pentru consiliere pastorală a pelerinilor, magazin pentru cărți şi obiecte bisericeşti, iar în exterior, spaţii pentru parcare subterană.

Arhitectura Catedralei reprezintă o sinteză între tradiție si contemporaneitate, armonizând elemente arhitecturale din diferite zone ale României (ocnițe moldave, pridvoare brâncovenești şi turnuri zvelte transilvane), precum şi elemente de monumentalitate de la unele catedrale occidentale, ținând seama că, în zilele noastre, o mare parte a diasporei române se află în Occident.

În ceea ce privește desfășurarea lucrărilor, a fost executatată în întregime structura de rezistență a proiectului, iar în prezent se lucrează la execuția finisajelor interioare (tencuieli și realizarea picturii în tehnica mozaicului) și exterioare între cotele +45,00 – +92,00 metri la turla mare și între cotele +0.00- +45,00 metri la corpul Catedralei.

Clădirile anexe (de înălțime mult mai redusă) vor fi construite după finalizarea construcţiei Catedralei. Acestea vor oferi spaţii pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activităţi pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Alături de Catedrală va fi amenajat un parc având o suprafaţă de cinci hectare, care va cuprinde multe spaţii verzi, unele fiind special amenajate pentru copii.

Inițiativa construirii Catedralei Naționale în București

Este cunoscut faptul că actuala Catedrală patriarhală din București este neîncăpătoare. Ea a fost construită pe Dealul Podgorenilor în anul 1658 ca biserică de mănăstire, iar în anul 1668, din lipsă de alternativă, a devenit, provizoriu, Catedrală mitropolitană. Acel provizorat a durat până în anul 1925 când biserica a devenit, iarăşi în mod provizoriu, Catedrală patriarhală. Fiind o Catedrală mică, mulţi credincioşi participă la slujbele ei stând afară, în curtea Catedralei, uneori în frig, alteori în caniculă sau în ploaie.

Necesitatea construirii unei Catedrale ortodoxe reprezentative în Bucureşti s-a afirmat după Războiul de Independenţă din anul 1877. Astfel, în vara anului 1884, Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani. În zilele noastre, Parlamentul României a adoptat o nouă lege, Legea nr. 376/2007 pentru construirea Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, în baza căreia, la 2 septembrie 2010, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, iar în 20 decembrie 2010 au demarat primele lucrări de construcţie pentru noua Catedrală.

Locul pentru construirea Catedralei noi a fost sfinţit încă din 29 noiembrie 2007 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, dar timp de trei ani (2008-2010) au fost organizate simpozioanele consultative pentru proiectarea ei. Întrucât în toate capitalele ţărilor majoritar ortodoxe au fost construite catedrale corespunzătoare (Atena – 1862, Sofia – 1912, Moscova – 2000, Belgrad – 2004,  Tbilisi – 2004) şi aproape fiecare capitală de provincie românească are catedrala ei, era necesar ca şi în capitala României să fie construită o Catedrală naţională reprezentativă, atât din motive liturgice practice, dar şi ca simbol al credinţei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Precizăm că acest deziderat a fost reafirmat şi la 10 mai 1920 de către Regele Ferdinand, la scurt timp după Marea Unire din 1918, al cărei centenar va fi aniversat în anul 2018.

Mulţumim tuturor celor care, prin cuvânt şi faptă, au sprijinit şi celor care vor sprijini realizarea acestui edificiu, ca fiind, în acelaşi timp, o necesitate liturgică practică şi un simbol al spiritualităţii şi demnității româneşti.

[1] Aici mântuirea are sens de izbăvire sau eliberare, deoarece după anul 1918 denumirea avea înțelesul de eliberare a românilor de sub stăpâniri străine. Recent, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din data de 11 februarie 2016 a echivalat denumirea Catedrala Mântuirii Neamului cu denumirea CATEDRALA NAŢIONALĂ, nume similar cu cel al Catedralei noi (1990) din Washington (National Cathedral: lungime – 157,5 m; lăţime – 88 m; înălţime – 92 m), construită parţial şi cu sprijinul financiar al Guvernului SUA.

[2] Înălţimea turlei principale de 120 m este determinată de la cota +/- 0,00 m, care se află la înălțimea de 5,00 m față de cota terenului natural și în raport cu lungimea totală (126,10 m), pentru a sugera forma corabiei mari cu catarg în formă cruce, conform Constituţiilor Apostolice, Cartea a doua, cap. 57, dar mai ales pentru a exprima arhitectural adevărul că Hristos cel Înălţat la cer (Pantocratorul) este Acelaşi cu Hristos cel Răstignit şi Înviat. O altă sursă de inspiraţie a fost Catedrala ortodoxă din Timişoara: lungimea de 63 m, iar înălţimea turlei principale de 90 m.


Sectorul Monumente și Construcții Bisericești al Patriarhiei Române